GDPR sau General Data Protection Regulation este Legea Uniunii Europene (UE) cu privire la protectia datelor cu caracter personal, intrata in vigoare în 25 Mai 2016 si a început sa-si produca efectele începand cu 25 Mai 2018. Aceasta lege reprezinta cea mai mare schimbare in domeniul protectiei datelor cu caracter personal din ultimii 20 de ani si are obiective care trec mult peste simpla protectie a spatiului privat.
Protectia datelor dumneavoastra cu caracter personal este importanta pentru noi, prin urmare, acordam o atentie deosebita protejarii vietii private a vizitatorilor care acceseaza site-ul HCG Hydraulic Center Group, precum si celor ale caror date cu caracter personal ne-au fost furnizate de o terta parte, sau la care am avut acces dintr-o alta sursa, in conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din data de 27 aprilie 2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date (denumit in continuare “GDPR”).
“Politica GDPR” explica practicile HCG Hydraulic Center Group, referitoare la aplicarea prevederilor GDPR, precum si drepturile de care beneficiati cu privire la modul in care informatiile dumneavoastra sunt prelucrate de catre HCG Hydraulic Center Group.
Prelucrarea datelor cu caracter personal efectuata de HCG Hydraulic Center Group se va realiza intotdeauna in conformitate cu prevederile GDPR, precum si cu reglementarile privind protectia datelor cu caracter personal.
Prin “Politica GDPR” HCG Hydraulic Center Group doreste sa informeze persoanele vizate cu privire la natura datelor cu caracter personal pe care le colectam si le procesam, precum si cu privire la scopurile prelucrarii.
CINE SUNTEM?
Suntem HCG Hydraulic Center Group, denumirea comerciala a Hydraulic Professional Service S.R.L., o societate cu sediul social in Judetul Timis, Localitate Dumbravita, DN Km 8, nr. 4, CUI: RO33366670, Registrul Comertului: J40/8168/2014, denumita în continuare “HCG”.
Avem ca domeniu principal de activitate cod CAEN 4791 – Comert cu amanuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet.
CE SUNT DATELE CU CARACTER PERSONAL?
„Date personale” inseamna orice informatie sau informatii care va pot identifica direct (de exemplu, numele dumneavoastra) sau indirect (de exemplu, prin intermediul datelor pseudonime, cum ar fi un numar de identificare unic). Aceasta inseamna ca datele personale includ lucruri precum adresa de e-mail, domiciliul, telefonul mobil, numele de utilizator, obiceiurile de cumparaturi, continutul generat de utilizatori, informatiile financiare si informatiile privind situatia financiara. Acesta ar putea include si identificatori numerici unici, cum ar fi adresa IP a computerului dumneavoastra sau adresa MAC a dispozitivului dumneavoastra mobil, precum si modulele cookie.
CE INSEAMNA PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL?
“Prelucrarea” inseamna orice operatiune sau set de operatiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fara utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, inregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispozitie in orice alt mod, alinierea sau combinarea, restrictionarea, stergerea sau distrugerea.
HCG Hydraulic Center Group se obliga sa respecte principiile de protectie a datelor cu caracter personal (denumite in continuare „Principiile”) prevazute de GDPR, pentru a se asigura ca toate datele sunt:
- Prelucrate in mod corect, legal si transparent;
- Colectate in scopuri specificate, explicite si legitime;
- Adecvate, relevante si limitate in raport cu scopurile pentru care sunt prelucrate;
- Corecte si actualizate;
- Pastrate intr-o forma care nu permite identificarea persoanelor vizate mai mult timp decat este necesar in raport cu scopul prelucrarii;
- Procesate in conformitate cu drepturile persoanei vizate, intr-un mod care sa asigure o securitate adecvata a prelucrarii, astfel incat datele sa fie integre, confidentiale si disponibile.
TEMEIUL SI SCOPURILE PRELUCRARII DATELOR CU CARACTER PERSONAL
In scopul incheierii si executarii contractelor – Conform art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR, pot fi prelucrate date personale in scopul incheierii sau executarii contractului. Pentru a putea sa va oferim produsele si serviciile noastre, este nevoie sa prelucram date cu caracter personal care va apartin, cu urmatoarele scopuri:
– Informarea Clientilor/ Cumparatorilor privind situatia Contului lor, inclusiv validarea, expedierea si facturarea Comenzilor, rezolvarea anularilor sau a problemelor de orice natura referitoare la o Comanda, la Bunurile si/ sau serviciile achizitionate.
– In scop de marketing – Conform art. 6 alin. 1, lit. a) din GDPR, pot fi prelucrate date personale daca persoana vizata si-a dat consimtamantul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal, pentru unul sau mai multe scopuri specifice. Astfel, in anumite situatii, datele dumneavoastra cu caracter personal vor fi utilizate cu scopul de a va transmite mesaje de marketing, oferte, stiri, viitoare campanii, invitatii la diverse evenimente, trimiterea de Newslettere si/ sau alerte periodice, prin folosirea postei electronice (e-mail, SMS), de cercetare de piata, de urmarire si monitorizare a vanzarilor si a comportamentului Clientului/ Cumparatorului.
– In scopul indeplinirii unor obligatii legale – Conform art. 6 alin. 1 lit. c) din GDPR, pot fi prelucrate date personale in scopul indeplinirii unor obligatii legale. Solicitam o serie de date personale, inclusiv, in anumite situatii, codul numeric personal, in scopul de a ne indeplini obligatiile impuse de catre autoritatile fiscale in legatura cu facturarea si raportarile catre autoritatile fiscale.
PROCESAREA FORMULARULUI DE CONTACT
HCG Hydraulic Center Group va folosi informatiile pe care le furnizati in sectiunea corespunzatoare de contact, existenta pe site, exclusiv cu scopul de a procesa solicitarea dumneavoastra.
Prin furnizarea oricaror date cu caracter personal prin intermediul site-ului HCG Hydraulic Center Group, intelegeti si sunteti de acord ca datele dumneavoastra vor fi prelucrate in conformitate cu prevederile “Politica GDPR” a HCG Hydraulic Center Group.
HCG Hydraulic Center Group se obliga sa nu prelucreze datele cu caracter personal furnizate in alt scop decat acela pentru care au fost transmise, cu exceptia situatiilor in care exista consimtamantul dumneavoastra expres pentru a le utiliza si in alte scopuri.
DIVULGAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL CATRE TERTI
Datele cu caracter personal prelucrate de catre HCG Hydraulic Center Group vor putea fi divulgate si/ sau transferate catre terti doar in situatia in care exista consimtamantul dumneavoastra expres pentru a proceda in acest sens, cu exceptia situatiilor in care exista o obligatie legala/ contractuala pentru HCG Hydraulic Center Group de a proceda in acest mod.
De asemenea, HCG Hydraulic Center Group poate furniza datele cu caracter personal ale Cumparatorului altor companii cu care se afla in relatii de parteneriat, dar numai in temeiul unui angajament de confidentialitate din partea acestora si numai in scopurile mentionate in art.6, alineatul 1, litera a) din GDPR, prin care garanteaza ca aceste date sunt pastrate in siguranta si ca furnizarea acestor informatii personale se face conform legislatiei in vigoare, dupa cum urmeaza: furnizorilor de servicii de curierat, furnizorilor de servicii de marketing, furnizorilor de servicii de plata/ bancare, telemarketing sau alte servicii, furnizate de companii cu care putem dezvolta programe comune de ofertare pe piata a Bunurilor si Serviciilor noastre, asiguratori.
PRELUCRAREA DATELOR DE CATRE TERTI, ALTE SITE-URI SI SPONSORI
Site-ul HCG Hydraulic Center Group poate contine, la un moment dat, link-uri de acces catre alte site-uri ale caror politici de prelucrare a datelor pot fi diferite de cele ale HCG Hydraulic Center Group.
Va rugam sa aveti in vedere si sa consultati politicile privind protectia datelor cu caracter personal ale celorlalte site-uri, HCG Hydraulic Center Group neasumandu-si responsabilitatea cu privire la informatiile trimise sau colectate de aceste terte parti.
PRELUCRARE AUTOMATA DE DATE. COOKIE
Site-ul HCG Hydraulic Center Group foloseste identificatori de tip Cookie. In acest sens puteti consulta Politica noastra de Cookie, disponibila pe site, si va puteti exercita dreptul de a dezactiva Cookies, cum este precizat mai jos.
PERIOADA STOCARII DATELOR
HCG Hydraulic Center Group poate pastra datele prelucrate pentru diferite perioade de timp, apreciate ca fiind rezonabile, in conformitate cu scopurile indicate anterior. Pastram datele dumneavoastra numai pentru perioada necesara pentru atingerea scopului pentru care detinem datele, pentru a satisface nevoile dumneavoastra sau pentru a ne indeplini obligatiile impuse de lege.
Pentru a sti cat timp pot fi pastrate datele dumneavoastra, folosim urmatoarele criterii:
- Atunci cand achizitionati produse si servicii, pastram datele dumneavoastra personale pe durata relatiei noastre contractuale;
- In cazul in care participati la o oferta promotionala, pastram datele dumneavoastra personale pe durata ofertei promotionale;
- In cazul in care ne contactati pentru o intrebare, pastram datele dumneavoastra personale pe durata necesara procesarii intrebarilor dvs., dar nu mai mult de 5 ani de la ultima corespondenta trimisa;
- In cazul in care creati un cont, pastram datele dumneavoastra personale pana cand solicitati sa le stergem sau dupa o perioada de inactivitate (fara o interactiune activa cu noi). In acest sens, mentionam ca datele prelucrate pentru acest scop vor fi sterse la 5 ani dupa ultima interactiune cu utilizatorul contului (ca de exemplu, login in contul dumneavoastra);
- In cazul in care v-ati oferit consimtamantul pentru marketing, pastram datele dumneavoastra personale pana cand va dezabonati sau solicitati sa le stergem sau dupa o perioada de inactivitate (fara o interactiune activa cu marcile noastre) definite in conformitate cu reglementarile si indrumarile locale. In acest sens, mentionam ca datele stocate in bazele noastre de date pentru scopul comunicarilor de marketing direct sunt sterse din evidentele acestor baze de date la 5 ani de ultima interactiune cu dumneavoastra;
- In cazul in care modulele cookie sunt stocate pe computer, le pastram atata timp cat este necesar pentru ca acestea sa isi atinga scopurile (de exemplu, pe durata unei sesiuni pentru cookie-urile de cos de cumparaturi sau cookie-urile pentru ID-uri de sesiune) si pentru o perioada definita in conformitate cu reglementarile si indrumarile locale. In acest sens, mentionam ca datele prelucrate prin modulele cookies folosite pentru a furniza publicitate comportamentala online, pentru a ne personaliza serviciile pentru dumneavoastra si pentru a permite distribuirea continutului nostru pe site-uri de socializare (butoane de distribuire destinate afisarii site-ului), vor fi pastrate pentru o perioadă de maxim 5 ani de la colectarea acestora, in baza consimtamantului dumneavoastra.
DREPTURILE PERSOANELOR VIZATE
In conformitate cu GDPR, aveti o serie de drepturi cu privire la datele personale pe care HCG Hydraulic Center Group le prelucreaza:
- Dreptul de acces la datele prelucrate – aveti dreptul de a accesa datele personale pe care le detinem. Prima furnizare de informatii se va face fara a percepe niciun fel de taxa. Daca veti mai avea nevoie de copii ale informatiilor deja furnizate, este posibil sa percepem o taxa rezonabila tinand cont de costurile administrative de furnizare a informatiilor. Solicitarile vadit neintemeiate, excesive sau repetate pot sa nu primeasca un raspuns.
- Dreptul la rectificarea datelor – aveti dreptul sa cereti ca datele dumneavoastra sa fie rectificate daca sunt inexacte sau invechite si/ sau sa le completati daca acestea sunt incomplete. Daca aveti un cont, poate fi mai usor sa va corectati propriile date prin intermediul functiei „Contul meu”.
- Dreptul la stergerea datelor (“Dreptul de a fi uitat”) – in unele cazuri, aveti dreptul de a obtine stergerea sau distrugerea datelor dumneavoastra. Acesta nu este un drept absolut, deoarece uneori s-ar putea sa fim fortati sa pastram datele dumneavoastra din motive legale sau juridice.
- Dreptul la restrictionarea prelucrarii – aveti dreptul sa solicitati restrictionarea procesarii datelor dumneavoastra. Acest lucru inseamna ca prelucrarea datelor dumneavoastra este limitata, astfel incat sa putem pastra datele, dar sa nu le utilizam sau sa le procesam. Acest drept se aplica in circumstante specifice prevazute de Regulamentul general privind protectia datelor, si anume:
– exactitatea datelor este contestata de persoana vizata (adica de dumneavoastra), pentru o perioada care permite operatorului (adica HCG Hydraulic Center Group) sa verifice corectitudinea datelor; – prelucrarea este ilegala si persoana vizata (adica dumneavoastra) se opune stergerii datelor si solicita restrictia de utilizare a acestora; – operatorul (de exemplu, HCG Hydraulic Center Group) nu mai are nevoie de date pentru prelucrare, dar acestea sunt solicitate de persoana vizata (adica de dumneavoastra) pentru stabilirea, exercitarea sau apararea unor pretentii legale; – persoana vizata (adica dumneavoastra) a ridicat obiectii procesarii, bazate pe motive legitime din partea operatorului (in acest caz HCG Hydraulic Center Group) in temeiul verificarii daca motivele legitime ale operatorului (HCG Hydraulic Center Group) depasesc pe cele ale persoanei vizate (adica dumneavoastra).
- Dreptul la portabilitatea datelor – aveti dreptul sa mutati, sa copiati sau sa transferati datele care va intereseaza din baza noastra de date intr-o alta. Acest lucru se aplica numai datelor pe care le-ati furnizat, atunci cand procesarea se bazeaza pe consimtamantul dumneavoastra sau pe baza unui contract si este implementata prin mijloace automate.
- Dreptul de opozitie – va puteti opune in orice moment prelucrarii datelor dumneavoastra atunci cand o astfel de prelucrare se bazeaza pe un interes legitim.
- Dreptul de a retrage consimtamantul in orice moment – va puteti retrage consimtamantul in ceea ce priveste prelucrarea datelor dumneavoastra atunci cand o astfel de procesare se bazeaza pe consimtamant. Retragerea consimtamantului nu afecteaza legalitatea prelucrarii pe baza consimtamantului inainte de retragerea acestuia.
- Dreptul de a depune o plangere la autoritatea de supraveghere competenta – aveti dreptul sa depuneti o plangere in fata autoritatii de protectie a datelor din tara dumneavoastra de resedinta sau de domiciliu pentru a contesta practicile de protectie a datelor oferite de HCG Hydraulic Center Group.
- Dreptul de a va opune prelucrarii datelor dumneavoastra in scopuri de marketing direct – va puteti dezabona sau renunta la comunicarea noastra de marketing direct in orice moment. Este mai usor sa faceti acest lucru dand click pe linkul „dezabonare” in orice e-mail sau comunicare pe care vi le trimitem.
- Dreptul de a va opune prelucrarii datelor dumneavoastra de catre noi atunci cand desfasuram actiuni in interes public sau in interesele legitime proprii sau ale unui tert – va puteti opune in orice moment prelucrarii datelor dumneavoastra atunci cand o astfel de prelucrare se bazeaza pe un interes legitim.
- Dreptul de a dezactiva Cookies – aveti dreptul sa dezactivati modulele cookie. Setarile din browser-ele de Internet sunt de obicei programate in mod implicit pentru a accepta modulele cookie, dar puteti sa le reglati usor, modificand setarile browser-ului. Multe module cookie sunt utilizate pentru a spori gradul de utilizare sau functionalitate a site-urilor web/ aplicatiilor; prin urmare, dezactivarea modulelor cookie va poate impiedica sa utilizati anumite parti ale site-urilor sau aplicatiilor noastre, asa cum este detaliat in tabelul Cookie relevant. Daca doriti sa restrictionati sau sa blocati toate cookie-urile stabilite de site-urile web/ aplicatiile noastre (care va pot impiedica sa utilizati anumite parti ale site-ului) sau orice alte site-uri/ aplicatii, puteti face acest lucru prin setarile browserului. Functia “Ajutor” din browser-ul dumneavoastra va va spune cum. Pentru mai multe informatii, consultati urmatorul link: http://www.aboutcookies.org.
Va puteti exercita oricare dintre aceste drepturi in ceea ce priveste datele personale pe care HCG Hydraulic Center Group le prelucreaza prin adresarea unei simple cereri catre noi. Intr-o astfel de situatie este foarte posibil sa solicitam o dovada a identitatii dumneavoastra.
SOLICITARI JURIDICE
Accesam, pastram si oferim informatiile dumneavoastra autoritatilor de reglementare, factorilor de aplicare a legii sau altor entitati:
- Ca raspuns la o solicitare de natură juridica, atunci cand consideram, cu buna-credinta, ca legea ne impune acest lucru. De asemenea, este posibil sa raspundem la solicitari de natura juridica atunci cand consideram, cu buna-credinta, ca raspunsul impus de legile din jurisdictia respectiva afecteaza utilizatorii din acea jurisdictie si este conform cu standardele recunoscute la nivel international.
- Atunci cand consideram, cu buna credinta, ca este necesar pentru: a detecta, a preveni si a raspunde la acte de frauda, utilizarea neautorizata a oricarui material care ne apartine, incalcari ale conditiilor sau politicilor noastre sau alte activitati daunatoare sau ilegale, pentru a ne proteja pe noi (inclusiv drepturile, bunurile sau materialele noastre), pe dumneavoastra si pe altii, inclusiv in cadrul investigatiilor sau al anchetelor autoritatilor de reglementare sau pentru a preveni decesul sau vatamarea corporala iminenta.
- Informatiile pe care le primim despre dumneavoastra pot fi accesate si stocate o perioada mai lunga de timp atunci cand fac obiectul unei solicitari de natura juridica sau al unei obligatii legale, al unei anchete guvernamentale, sau al unor investigatii privind posibile incalcari ale conditiilor sau ale politicilor noastre, sau in alte cazuri pentru a preveni
SECURITATEA PRELUCRARII
HCG Hydraulic Center Group a adoptat masuri tehnice si organizatorice de prelucrare a datelor, actualizate in conformitate cu cerintele GDPR, cu scopul de a proteja datele dumneavoastra cu caracter personal impotriva oricaror actiuni de acces neautorizat, utilizare necorespunzatoare sau divulgare, modificare neautorizata, distrugere sau pierdere accidentala. Toti angajatii si colaboratorii HCG Hydraulic Center Group, precum si orice terte parti care actioneaza in numele si pe seama HCG Hydraulic Center Group sunt obligati sa respecte confidentialitatea informatiilor dumneavoastra si cerintele GDPR, in conformitate cu prevederile prezentei “Politica GDPR”.
EXONERARE DE RASPUNDERE
Site-ul HCG Hydraulic Center Group poate contine legaturi catre alte site-uri si/ sau alte pagini web care nu sunt proprietatea HCG Hydraulic Center Group. HCG Hydraulic Center Group nu isi asuma nici o responsabilitate cu privire la continutul acestor site-uri si, prin urmare, nu va putea fi facuta raspunzatoare pentru continutul, publicitatea, bunurile, serviciile, software-ul, informatiile sau alte materiale disponibile pe sau prin intermediul acestor site-uri.
HCG Hydraulic Center Group nu va fi responsabila de pierderea datelor cu caracter personal, de orice efecte negative asupra datelor personale ale vizitatorilor sau de alte daune morale si/ sau patrimoniale cauzate de accesul la respectivele site-uri.
ACTUALIZAREA POLITICII DE PROTECTIE SI PRELUCRARE A DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Va rugam sa aveti in vedere faptul ca prezenta Politica poate face obiectul unor modificari periodice de continut, prin actualizarea site-ului HCG Hydraulic Center Group.
Cum va vom anunta despre modificarile aduse acestei Politici?
Va vom trimite o notificare inainte de a aduce orice modificari acestei Politici si va vom oferi posibilitatea sa consultati “Politica GDPR” revizuit inainte de a alege sa continuati sa utilizati materialele noastre. Va recomandam sa verificati aceasta pagina pentru orice actualizare.
Termenii “Politica GDPR” se interpreteaza in conformitate cu legislatia aplicabila.
POLITICA PRIVIND SUPRAVEGHEREA VIDEO HCG HYDRAULIC CENTER GROUP
- Motivul legitim și temeiul juridic al supravegherii video
Utilizarea sistemului de supraveghere video este necesară pentru a menține un climat social optim și pentru a spori siguranța, securitatea și controlul accesului în incinta HCG Hydraulic Center Group , astfel cum este prevăzut de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, precum și Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. Temeiurile legale ale prelucrării datelor cu caracter personal le reprezintă art. 6 alin. 1 litera c) din Regulamentul (UE) 2016/679 – prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului și art. 6 alin. 1 litera f) din Regulamentul (UE) 2016/679 – prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă.
Cadru legal:
I ) Legea nr. 333 din 8 iulie 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare;
II ) Hotărârea nr. 301 din 11 aprilie 2012 pentru aprobarea Normelor Metodologice a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor;
III ) Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor)
IV ) Instrucţiunile Autorităţii Europene de Protecţie a Datelor Personale privind supravegherea video.
V ) Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
- Scopul și sfera politicii privind supravegherea video
HCG Hydraulic Center Group operează un sistem de supraveghere video pentru a preveni, descuraja, gestiona și ancheta incidentele de siguranță și securitate, precum și pentru protecția persoanelor, a bunurilor (de incendii, furturi, efracții, atacuri sau de orice altă amenințare). Sistemul de supraveghere video sprijină realizarea scopurilor comune legate de securitate și acces, prin monitorizarea unor zone și evenimente specifice. Sistemul face parte din măsurile menite să sprijine politicile de securitate ale HCG Hydraulic Center Group. Operatorul de date personale pentru operațiunea de procesare a supravegherii video este HCG Hydraulic Center Group. Această politică stabilește mecanismele de utilizare a sistemul de supraveghere video, precum și măsurile adoptate de HCG Hydraulic Center Group pentru a proteja datele personale și viața privată a persoanelor aflate în incinta HCG Hydraulic Center Group și în imediata sa apropiere. Elementele acestei politici de supraveghere sunt aplicabile în toate spațiile HCG Hydraulic Center Group.
- Asigurarea operarii sistemului de supraveghere video în conformitate cu prevederile legislative referitoare la viața privată și protecția datelor
3.1. Revizuirea sistemului actual
Procedurile HCG Hydraulic Center Group sunt revizuite periodic, pentru a se asigura conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
3.2. Conformitatea
HCG Hydraulic Center Group procesează imaginile în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) si al Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
3.3. Sistemul CCTV
Sistemul Closed-circuit television (CCTV) al HCG Hydraulic Center Group poate fi supus periodic unei analize de risc pentru fiecare cameră de supraveghere în parte. Pe baza analizelor și cu obiectivul de a reduce la minimum monitorizarea zonelor care nu sunt relevante pentru scopurile avute în vedere, localizarea camerelor și unghiurile de vizionare pot fi modificate, înlocuite sau confirmate.
3.4. Transparența
Politica privind supravegherea video este disponibilă și publicată pe site-ul HCG Hydraulic Center Group (www.hydrauliccenter.ro).
3.5. Revizuirea politicii
Operatorul sistemului efectuează o revizuire a proporționalității utilizării sistemului de supraveghere video asupra protecției datelor cu caracter personal la fiecare doi ani. În cursul acestor revizuiri periodice, va aprecia dacă:
- există în continuare nevoie de un sistem de supraveghere video;
- sistemul continuă să servească scopului său declarat;
- nu există, în continuare, alternative adecvate.
Revizuirile periodice vor acoperi, de asemenea, și alte probleme identificate pe durata exploatării sistemului, în special dacă politica HCG Hydraulic Center Group de supraveghere video continuă să respecte legislația și instrucțiunile în vigoare și dacă este respectată în practică.
3.6. Soluții tehnologice care respectă viața privată
La comenzile de echipamente noi pentru sistem și, în măsura posibilului, HCG Hydraulic Center Group va utiliza soluțiile tehnologice optime, care să se ridice la standardele și nivelul ultimelor tehnologii disponibile.
- Zonele aflate sub supraveghere
Amplasarea camerelor de supraveghere și a unghiurilor de vizionare ale acestora se bazează pe o analiză a riscului, asigurându-se orientarea camerelor exclusiv către zonele cele mai importante dinăuntrul clădirii. Pentru a monitoriza punctele de intrare și ieșire ale incintei HCG Hydraulic Center Group, sunt prevăzute camere de supraveghere. În plus, sunt prevăzute camere care monitorizează puncte de legătură, precum și proximitatea anumitor zone de importanță majoră care necesită o securizare suplimentară, cum ar fi zonele unde sunt păstrate sume de bani, zona receptiei, cât și zonele de acces restricționat. Nu se monitorizează zonele susceptibile să ofere un grad mai ridicat de discreție, cum sunt birourile și spațiile de agrement. Spațiile susceptibile să ofere un grad maxim de discreție, cum sunt toaletele sau alte locații similare, nu sunt monitorizate niciodată. Monitorizarea efectuată în afara perimetrului incintei HCG Hydraulic Center Group este limitată către minim.
- Categorii de date personale colectate și scopul colectării acestora
5.1. Caracteristici tehnice ale sistemului
Sistemul HCG Hydraulic Center Group de supraveghere video este un sistem convențional. Toate camerele de supraveghere funcționează 24 ore/zi, 7 zile/săptămână. Calitatea imaginii în majoritatea cazurilor permite identificarea persoanelor aflate în zona de acoperire a camerei de supraveghere. Aceasta înregistrează imagini digitale înregistrându-se, imaginile captate, precum și timpul, data și locul. Nu utilizăm tehnologie de vârf sau supraveghere video inteligentă, nu interconectăm sistemul nostru cu alte sisteme și nu utilizăm înregistrările audio sau „CCTV cu sunet”.
5.2. Scopul supravegherii video
HCG Hydraulic Center Group utilizează sistemul de supraveghere pentru a garanta siguranța, securitatea și controlul accesului. Sistemul de supraveghere contribuie la controlarea accesului în clădiri si spatiile deschise deținute, și asigură securitatea și siguranța clădirilor, a personalului și a vizitatorilor, precum și bunurile și documentele prezente sau păstrate în sediu. Sistemul de supraveghere video ajută la prevenirea, descurajarea, gestionarea și, dacă este necesar, anchetarea incidentelor legate de siguranță și securitate, a potențialelor amenințări sau a accesului fizic neautorizat, inclusiv a accesului neautorizat în clădiri sau la infrastructura IT.
5.3. Limitarea scopului
Sistemul nu este utilizat în alte scopuri decât cele menționate mai sus. De exemplu, nu este utilizat pentru a monitoriza prezența angajaților. Sistemul nu este utilizat nici ca instrument de anchetă în alte scopuri decât cele descrise mai sus, cu excepția cazului în care este vorba de un incident de siguranță fizică sau de o infracțiune. Înregistrările pot fi transmise organelor de anchetă în cadrul unei anchete disciplinare sau penale oficiale.
5.4. Camerele web
HCG Hydraulic Center Group nu utilizează camere web în scopuri legate de protecția siguranței și securității.
5.5. Categorii speciale de date
Sistemul de supraveghere video al HCG Hydraulic Center Group nu are drept scop colectarea unor categorii speciale de date, cum ar fi originea rasială sau etnică, opiniile politice, credințele religioase sau filosofice, apartenența la sindicate sau date privind sănătatea sau orientarea sexuală. Cu toate acestea, sistemul poate prelucra date personale speciale privind sănătatea în situația în care printre vizitatori se află persoane cu deficiențe de vedere sau persoane cu dizabilități fizice (de exemplu, cele aflate în cărucioare sau care folosesc rampa de acces destinată acestora).
Sistemul CCTV monitorizează aria minimă necesară pentru a asigura siguranța și securitatea clădirii. Având în vedere nivelul înalt al expunerii clădirii HCG Hydraulic Center Group din perspectiva securității (perimetrul este ușor accesibil), intrările și perimetrul HCG Hydraulic Center Group sunt toate echipate cu camere de supraveghere. Scopul utilizării acestor camere nu este de a înregistra sau procesa categorii speciale de date, nici de a viza un individ, ci de a fi capabil de a preveni, a evalua și a ancheta incidente legate de securitate.
Operatorii sistemelor de monitorizare beneficiază de instructaje periodice cu privire la protecția datelor și la drepturile fundamentale.
- Dreptul de acces la informații și beneficiarii acestora
6.1. Personalul intern de securitate și întreținere
HCG Hydraulic Center Group va putea externaliza operațiunile sale de supraveghere video. Imaginile video în direct sunt accesibile angajaților însărcinați cu monitorizarea video, pe baza principiului necesității de a cunoaște. Angajații însărcinați cu monitorizarea video au acces la înregistrări numai cu acordul expres al conducerii HCG Hydraulic Center Group și în baza protocoalelor de confidențialitate încheiate.
Descărcarea înregistrărilor pe suporturi media externe (cum ar fi DVD-uri sau chei USB) sunt întotdeauna înregistrate în registre speciale si pot fi efectuate exclusiv de angajații însărcinați cu monitorizarea video ai HCG Hydraulic Center Group.
Întreținerea sistemului de supraveghere video este, de asemenea, efectuată de HCG Hydraulic Center Group.
6.2. Dreptul de acces la datele personale
Politica de securitate a HCG Hydraulic Center Group cu privire la supravegherea video precizează și documentează cine are acces la înregistrările de supraveghere video și/sau la arhitectura tehnică a sistemului de supraveghere video, în ce scop și în ce constau drepturile respective de acces. În special, documentul precizează cine are dreptul:
- să vizioneze imaginile în timp real;
- să vizioneze imaginile înregistrate;
- să copieze;
- să descarce;
- să șteargă;
- să modifice imagini.
Drepturile de acces sunt stabilite prin decizia organelor de conducere a HCG Hydraulic Center Group.
6.3. Formarea personalului cu privire la protecția datelor
Tot personalul cu drepturi de acces, inclusiv agenții de securitate și tehnicienii de întreținere, beneficiază de instructaj cu privire la protecția datelor.
6.4. Angajamente privind confidențialitatea
Personalul cu drepturi de acces, inclusiv personalul extern care efectuează operațiuni CCTV sau de întreținere a sistemului, semnează angajamente de confidențialitate pentru a garanta că nu transmit, nu arată sau nu divulgă nimănui în niciun fel conținutul imaginilor de supraveghere video, cu excepția destinatarilor autorizați.
6.5. Transferuri, comunicări și registre
Informațiile strânse ca urmare a procesării datelor personale, inclusiv imaginile CCTV, pot fi comunicate organelor judiciare sau de aplicare a legii pentru a ancheta sau urmări fapte penale. Aceste transferuri nu se efectuează decât la cerere. Nu au loc transferuri periodice sau de rutină. De asemeni, persoanele ce au suferit o pagubă materială în incinta HCG Hydraulic Center Group pot solicita pe baza unei cereri scrise, supusă i aprobării conducerii, accesul la vizionarea înregistrărilor video relevante asupra faptei incriminate.
- Protejarea datelor personale
Pentru a proteja securitatea sistemului de supraveghere video ca întreg, inclusiv a datelor personale, se pun în practică o serie de măsuri tehnice și organizaționale.
Se iau toate măsurile posibile, tehnice și fizice, pentru a asigura securitatea sistemului și asigurarea protecției datelor, printre altele:
- personalul (extern și intern) semnează acorduri de nedezvăluire și confidențialitate;
- utilizatorilor li se acordă drepturi de acces numai la acele resurse care sunt strict necesare pentru a-și putea desfășura activitatea (pe baza necesității de a cunoaște);
- întocmirea unei liste actualizate a tuturor funcțiilor/posturilor care au acces la sistem în permanență și descrie drepturile lor de acces.
- Păstrarea datelor
Perioada de păstrare a imaginilor captate de sistemul de supraveghere video este de 30 de zile. Această perioadă de păstrare este esențială pentru investigațiile de securitate, deoarece din cauza prezenței utilizatorilor în diverse locuri de activitate, în multe cazuri reclamațiile sunt depuse după multă vreme de la incident. Dacă este nevoie ca o imagine să fie păstrată pentru investigații ulterioare sau pentru a aduce dovezi în cazul unui incident de securitate, aceasta poate fi păstrată pe durata anchetei și, dacă este necesar, poate fi arhivată, odată cu ancheta, pentru o perioadă de până la trei ani.
- Furnizarea de informații către public
Furnizăm publicului (aceluia care trece pe lângă perimetrul HCG Hydraulic Center Group și/sau aceluia care intră în incinta HCG Hydraulic Center Group) informații cu privire la supravegherea video cu eficacitate și în mod detaliat. În acest scop, urmăm o abordare multistratificată, care constă dintr-o combinație a următoarelor 3 metode:
- anunțuri la fața locului pentru a alerta publicul (trecători, șoferi, vizitatori, personal etc.) cu privire la faptul că are loc o monitorizare și furnizarea unor informații esențiale cu privire la procesare;
- disponibilitatea acestei politici de supraveghere video în sediile societatii;
- disponibilitatea acestei politici de supraveghere video pe site-ul de internet al HCG Hydraulic Center Group (www.hydrauliccenter.ro), pentru persoanele care doresc mai multe detalii despre practicile companiei noastre referitoare la supravegherea video.
- Drepturile de acces, rectificare și stergere a datelor personale
Publicul are dreptul de a avea acces la datele personale pe care le deținem cu privire la aceștia și de a le corecta și completa. Orice solicitare de acces, rectificare și/sau ștergere a datelor personale trebuie transmisă în scris către:
HYDRAULIC PROFESSIONAL SERVICE SRL
Dj691 Km 8, localitatea Dumbrăvița cod 307106, judetul Timis, Romania
Adresa de poștă electronică:
De asemenea, pentru orice solicitare referitoare la datele cu caracter personal, persoanele vizate pot contacta in mod direct Responsabilul nostru cu Protectia Datelor (DPO), folosind urmatoarele date de contact:
Denumire DPO: HYDRAULIC PROFESSIONAL SERVICE SRL
Email: office@hydrauliccenter.ro
Website: www.hydrauliccenter.ro
Vom răspunde solicitărilor în mod amănunțit, în termen de 30 zile calendaristice. Dacă nu este posibil, solicitantul este informat cu privire la etapele ulterioare și motivul amânării în 30 zile. Chiar și în cele mai complexe cazuri, se va acorda acces sau un răspuns final motivat dacă se respinge solicitarea, în termen de cel mult 3 luni. Se vor lua toate măsurile pentru a răspunde mai devreme, în special dacă solicitantul declară că cererea este urgentă.
Dacă se solicită în mod specific, se poate stabili o vizionare a imaginilor sau solicitantul poate obține o copie a imaginilor înregistrate. În cazul unei astfel de cereri, solicitanții trebuie să-și declare identitatea dincolo de orice bănuială (de ex, trebuie să aibă asupra sa documente de identitate la vizionare) și, ori de câte ori este posibil, să desemneze, de asemenea, data, timpul, locul și circumstanțele în care au fost filmați de cameră. Trebuie, de asemenea, să furnizeze o fotografie proprie recentă, care să permită personalului de securitate să-i identifice în imaginile analizate.
CONTACT
Daca aveti intrebari sau preocupari cu privire la modul in care tratam si folosim datele dumneavoastra cu caracter personal sau daca doriti sa va exercitati oricare dintre drepturile dumneavoastra, va rugam sa ne contactati accesand datele noastre de contact: Dj691 Km 8, localitatea Dumbrăvița cod 307106, judetul Timis, Romania.
Telefon 0748 256 180